fbpx

Înotătorii moldoveni au cucerit 34 de medalii la Grand Prix-ul din Bulgaria

Înotătorii din R. Moldova au reușit performanța a 14 medalii de aur, 9 de argint și 11 de bronz la competiția sportivă Grand Prix care s-a desfășurat în Bulgaria. Sportivii moldoveni s-au numărat printre cei 400 de concurenți care au luptat pentru locuri de frunte.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Constantin Malachi a cucerit cinci medalii de aur la Grand Prix-ul din Bulgaria. Înotătorul s-a impus pe distanțele 50, 100 și 200 de metri bras, dar și în ștafetele 4×50 mixt și 4×50 stil liber, informează olympic.md.

Trei medalii de aur și pentru Dan Siminel. Pe lângă 50 metri stil liber, el a concurat cu brio la două ștafete.

Un rezultat foarte bun înainte de Campionatul Mondial l-a obținut Tatiana Salcuțan. Ea s-a impus la 200 metri spate cu rezultatul 2.10.68.

Pe podium au mai urcat Maria Corlăteanu, Dinu Guțanu, Roman Savici, Arina Odinscaia, Natalia Zaițeva sau Pavel Vorona. În total, Republica Moldova a cucerit 14 medalii de aur, 9 de argint și 11 de bronz.

La competiția de la Burgas au concurat circa 400 de înotători din 7 țări.

Articole asemănătoare

Back to top button