fbpx

INI a inițiat un proces penal privind activitatea suspectă a platformei de investiții TUX

Inspectoratul Național de Investigații (INI) a inițiat un proces penal privind activitatea platformei de investiții TUX, fiind identificate temeiuri rezonabile de fraudă financiară. Informația a fost confirmată de Iurie Roșca, șeful Centrului pentru combaterea crimelor cibernetice din cadrul INI, în cadrul emisiunii În PROfunzime de la Pro TV.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Pot să confirm că există un proces penal inițiat pe faptul activității suspecte desfășurate în cadrul platformei TUX, existând temeiuri rezonabile ce presupun că această schemă de investiții ar putea reprezenta o fraudă”, a declarat Roșca.

Deși nu au fost depuse plângeri oficiale privind pierderi financiare, au fost recepționate mai multe sesizări din partea cetățenilor care solicită verificarea activității platformei. În acest sens, INI colaborează cu Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) pentru documentarea cazului și verificarea legalității operațiunilor.

„Au fost făcute mai multe solicitări și verificări, inclusiv către CNPF. Deocamdată, nu avem plângeri directe privind pierderi financiare, dar dacă sunt persoane afectate, acestea pot depune plângeri la poliție”, a adăugat șeful Centrului pentru combaterea crimelor cibernetice.

Platforma TUX a fost anterior menționată și în avertismentul public emis de CNPF, care a semnalat creșterea numărului de scheme frauduloase de investiții online promovate prin aplicații de mesagerie și rețele sociale.

Articole asemănătoare

Back to top button