fbpx

În perioada estivală, numărul troleibuzelor care circulă în capitală a fost redus

În perioada estivală, numărul troleibuzelor care circulă pe străzile municipiului Chișinău a fost redus, transmite moldpres.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Solicitat de agenție, directorul Regiei Transport Electric Chișinău (RTEC), Dorin Ciornîi, a specificat că emiterea pe timp de vară a scăzut de la 332 la 297 de unități de transport, ca urmare a fluxul scăzut de pasageri în această perioadă.

„Unitățile de transport care vor staționa în parcurile de troleibuze vor fi supuse lucrărilor de mentenanță și vor fi pregătite pentru toamnă. Acestea includ verificarea și înlocuirea componentelor uzate, efectuarea inspecțiilor tehnice, revizuirea sistemelor electrice, precum și efectuarea reparațiilor necesare. Aceste acțiuni sunt esențiale pentru menținerea siguranței și eficienței unităților de transport”, a spus Dorin Ciornîi.

De asemenea, conducerea RTEC a menționat că, din numărul total de troleibuze care circulă în perioada estivală, 128 sunt dotate cu sistem de aer condiționat, care pot fi diferențiate de celelalte mijloace de transport prin abțibildurile plasate la cele trei intrări ale troleibuzelor.

În prezent, în parcul întreprinderii sunt la evidență 434 de troleibuze.

Articole asemănătoare

Back to top button