fbpx

În noiembrie inflația anuală a coborât până la 5,5%

În luna noiembrie a anului curent, inflația anuală a coborât în intervalul țintei, până la 5,5%, fiind puțin mai joasă decât s-a așteptat. Banca Națională a Moldovei menționează că abaterea a fost cauzată mai ales de prețurile reglementate și de cele la produse alimentare. Instituția mai precizează că măsurile restrictive de politică monetară luate de BNM pe rând, într-un an și jumătate, până la sfârșitul anului trecut, au contribuit însemnat la scăderea inflației, transmite IPN.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Ultimele date confirmă așteptările privind activitatea economică în trimestrul III 2023. În septembrie, au scăzut importul și transferurile nete către persoanele fizice rezidente cu 17% și, respectiv, 18,3% anual. Plățile sociale au scăzut cu 13,8% anual în octombrie, în mare parte, ca urmare a efectului bazei. Fondul de salarizare a crescut în termeni reali cu doar 6,2% anual în trimestrul III 2023. Prin urmare, cererea internă rămâne slabă. Pe de altă parte, au crescut exportul, comerțul cu ridicata, cel cu amănuntul și industria”, se arată într-un comunicat de presă al Băncii Naționale.

Ratele de dobândă la creditele și depozitele noi în lei au scăzut și în noiembrie în urma stimulării cumulate de politică monetară. Conform datelor operative, rata medie ponderată la depozite în lei a constituit 4,3%, iar cea la credite – 10,58%, în scădere cu 9,31 și, respectiv, 3,62 puncte procentuale față de noiembrie 2022. Micșorarea ratelor a dus la creșterea volumului creditelor noi în lei și la scăderea depozitelor. Ratele de dobândă la creditele și depozitele în valută au avut tendințe diferite: la credite – au continuat să crească, iar la depozite – au scăzut.

Potrivit BNM, balanța riscurilor prognozei inflației este echilibrată, cu o înclinare pro-inflaționistă ușoară pe termen scurt. „Incertitudinile rămân pronunțate. Principalele surse sunt situația tensionată în regiune și în Orientul Apropiat, ajustarea tarifelor la resurse energetice și reflectarea în statistică a compensațiilor la acestea, costurile externe mai mari care vor acționa întârziat asupra celor interne, aducerea la zi a tarifelor la servicii medicale ce continuă să adune presiuni însemnate de câțiva ani. În economiile avansate se așteaptă că ratele de dobândă vor fi micșorate din cauza slăbirii presiunilor inflaționiste și a îndreptării inflației către nivelurile țintite. Se prevăd volatilități reduse ale prețurilor la materii prime și resurse energetice”, se mai spune în comunicatul Băncii Naționale.

Articole asemănătoare

Back to top button