fbpx

Igor Grosu dezvăluie principala condiție Ryanair pentru a opera zboruri în Moldova: „Avem temă pentru acasă”

Conform informațiilor făcute publice de președintele Parlamentului din Republica Moldova, Igor Grosu, operatorul aerian Ryanair nu își va începe activitatea în țară până când autoritățile nu vor prelua în totalitate Aeroportul Internațional Chișinău.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Grosu a declarat că s-a întâlnit cu conducerea companiei și că aceștia au fost foarte deschiși.

„Ne-am întâlnit cu conducerea companiei, am discutat, ni s-a spus foarte franc care sunt așteptările lor. Tema pentru acasă pentru noi este să ducem la bun sfârșit preluarea aeroportului pentru a lua decizii care să faciliteze intrarea companiei Ryanair pe piața noastră.”, a notat oficialul.

El a menționat că procesul de preluare a aeroportului este aproape de finalizare și a dat asigurări că vor face tot posibilul pentru a atrage compania în Republica Moldova.

Amintim că președintele Parlamentului, Igor Grosu, aflat într-o vizită oficială la Dublin, a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții companiei aeriene Ryanair. Alături de Jason McGuinness, Director comercial Ryanair, și Raymond Kelliher, Director pentru dezvoltarea rutelor al companiei, oficialii au discutat despre posibilitatea operatorului irlandez să lanseze zboruri din și spre Republica Moldova.

Șeful legislativului le-a transmis reprezentanților companiei că țara noastră a progresat semnificativ la toate capitolele după discuția pe care reprezentanții Ryanair au avut-o la 11 noiembrie 2022 cu fostul ministru Andrei Spînu.

De asemenea, le-a vorbit despre procedurile aplicate de autoritățile competente din Republica Moldova în scopul asigurării unui nivel corespunzător al siguranței și securității aeronautice, menționând că, potrivit analizei tuturor riscurilor, zborurile în spațiul aerian național pot fi efectuate în siguranță.

Articole asemănătoare

Back to top button