fbpx

Furau și vindeau ilegal lemn. Nouă persoane, trimise în judecată

Nouă angajați ai Întreprinderii pentru Silvicultură Chișinău sunt acuzați de delapidarea averii străine și riscă pedepse cu închisoarea între 7 și 12 ani. Aceștia ar fi sustras și comercializat ilegal lemn, omitând să raporteze oficial cantitatea recoltată, iar banii obținuți ar fi fost împărțiți între ei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Procuratura Anticorupție anunță că a expediat în instanța de judecată cauza penală pe numele celor nouă persoane, învinuite că ar fi furat lemne din fondul forestier administrat de întreprinderea la care munceau.

„Probele administrate au demonstrat că cele nouă persoane, angajați ai Întreprinderii pentru Silvicultură Chișinău, au organizat o schemă infracțională de delapidare a bunurilor publice în perioada anilor 2018 – 2020. Mai exact, aceștia au implementat o metodă ilegală de sustragere a masei lemnoase din fondul forestier administrat. Învinuiții au înregistrat defectuos masa lemnoasă obținută în urma tăierilor de arbori și nu au luat la evidență întreaga cantitate de lemn recoltată, ascunzând astfel cantitățile reale. Aceștia au înstrăinat ulterior lemnul obținut ilegal către terți, iar profitul astfel obținut a fost împărțit între membrii grupului infracțional, cauzând statului un prejudiciu material semnificativ”, precizează sursa.

Învinuiții nu și-au recunoscut vinovăția, cauza penală urmând a fi examinată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Articole asemănătoare

Back to top button