fbpx

foto | Un șofer a ajuns cu mașina într-un șanț de lângă Călărași. Care ar fi cauza accidentului?

Un bărbat în vârstă de 59 de ani, din cauza stării de oboseală, ar fi pierdut controlul volanului mașinii pe care o conducea și a derapat de pe traseu într-un canal de scurgere a apelor pluviale. Accidentul a avut loc astăzi, 15 mai, în jurul orei 11:30, în apropiere de orașul Călărași.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Bărbatul conducea un autoturism de model Opel Meriva, pe traseul R1. Mai multe detalii ne-au fost comunicate de ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Călărași, Cristina Vicol.

„Bărbatul a fost testat cu alcooltestul, care a indicat 0.00mg/l alcool pur în aerul expirat. La fața locului s-au deplasat ofițerii de la IP Călărași și o ambulanță, șoferul primind îngrijiri medicale”, a declarat, pentru ZUGO, ofițera.

Menționăm că Poliția investighează toate circumstanțele accidentului, iar conducătorul auto va fi sancționat conform prevederilor Codului Convențional.

Autoarea articolului: Cristina Stolearenco, stagiară.

Articole asemănătoare

Back to top button