fbpx

foto | Și-a înființat propriul ONG la doar 18 ani. O voluntară din Moldova ne spune cum e să fii în centru tuturor evenimentelor

Diana Trofim este o tânăra ambițiosă și plină de entuziasm care a reușit să se facă remarcată în cadrul mai multor activități de voluntariat de ordin sportiv și cultural din Republica Moldova. Mai multe detalii despre cum a început pasiunea acesteia față de voluntariat și cum a ajutat-o implicarea civică să progreseze, ne-a spus în cadrul unui interviu.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Activitatea de voluntariat, spune Diana, este pentru ea o posibiltate de a cunoaște noi oameni, un un mod de relaxare, de petrecere a timpului vesel și, totodată, util.

„Voluntariatul în sine nu exprimă să faci numaidecât ceva pentru societate, el reprezintă mai mult o necesitate a omului, fiindcă acesta are nevoie să comunice și să fie încadrat într-un grup, unde va simți că este CINEVA și că faptele sale au o valoare”, ne-a mărturisit Diana.

Tânăra a menționat faptul că a început să îndrăgească această activitate încă de la primul eveniment la care a a paricipat – Chișinău International Marathon 2017.

Acesta a fost prima mea opurtunitate de a descoperi ce reprezintă munca de voluntariat. Din prima zi mi-am făcut foarte buni prieteni, o echipă de oameni cu care și acum ținem legătura, cu care întâmpinăm cele mai frumoase evenimente. Pot spune că acesta a fost cea mai importantă experiență a mea, deoarece a pus bazele la tot ce a urmat”, spune Diana.

După Marathonul din 2017 au urmat o altă serie de evenimente, de la sportive (Olimpic Day), la etno-culturale (Ziua Vinului, Hai Haiducii), la care tânăra a participat.

„De asemenea, am luat parte la evenimentele organizate de CMTC și, per general, pot spune că am participat la majoritatea evenimentelor organizate la noi în Chișinău”, ne-a măturisit Diana.

Diana menționează că odată cu încadrarea în voluntariat, s-au produs o mulțime de schimbări în modul ei de gândire, și s-au format anumite viziuni asupra viitorului.

„Înainte să devin voluntară eram o persoană introvertă, nu comunicam mult cu oamenii, eram mai închisă în sine și puțin mai fricoasă. Practicând voluntariatul am dobândit capacități oratorice destul de bine dezvoltate, în urma trainingurilor efectuate pentru tineri de către CMTC, la care aveam ocazia să țin un discurs în fața unui public.

De asemenea, m-au ajutat și tinerii din jur, care mi-au permis să-mi dezvolt capacitățile, în preajma lor nu-mi făceam griji de ce pot spune sau că pot să mă judece, am devenit mai sociabilă, mai deschisă, pot să-mi fac mai ușor prieteni și asta eu consider că este un lucru foarte bun. La fel, am înțeles ce vreau să devin în viață, îmi doresc să ajung HR manager, să lucrez cu oamenii”, spune Diana.

Implicarea civică în domeniul social i-a deschis noi uși, reușind să-și înființeze propriul ONG. A învățat să fie un lider bun, ajungând de la poziția de simplu voluntar, la cea de coordonator.

„Voluntariatul m-a ajutat să-mi deschid propriul ONG – Asociația Internațională a Tinerilor. Voluntariatul  mi-a creat anturajul și capacitățile pentru a fi încrezută în sine și pentru a face următorul pas”, ne-a mărturisit Diana.

Iar pentru cei care nu văd în practicarea voluntariatului ceva interesant și util, Diana are câteva sfaturi.

„Mulți spun că voluntariatul este un lucru pentru proști, pentru că el este gratuit. Oamenii care nu doresc să se ocupe cu el spun că „ce o să schimb eu? un om nu schimbă nimic”. Pe de altă parte – tu te schimbi. Eu le-aș putea recomanda să încerce – încercarea vină n-are. Tot din experiență pot spune că majoritatea voluntarilor, care după sfatul meu au început să se ocupe cu această activitate, acum au ajuns la anumite succese, chiar excepționale pentru mine”.Foto: Diana Trofim via Facebook

Autoare: Alina Cazacu, stagiară

Articole asemănătoare

Back to top button