fbpx

foto | Salvează lumea pentru nepoții săi: O femeie a sacrificat un an din viața sa pentru a curăța 52 de plaje

Pat Smith este o antreprenoare în vârstă de 70 de ani care a dedicat tot anul 2018 curățării a 52 de plaje pentru nepoții și copiii ei: în fiecare săptămână câte una. Prin gestul său, femeia pasionată de mediu a decis să pună capăt poluării cu plastic în zona în care locuiește.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În 2017, Pat Smith a fondat o companie de mediu numită „Last Straw Cornwall”, care are drept scop combaterea poluării în orașul Cornwall din Marea Britanie.

Femeia a recrutat în scurt timp și alți antreprenori, voluntari și pasionați de mediu pentru a forma un grup care devine din ce în ce mai puternic.

„Am fondat Last Straw Cornwall pentru a conștientiza daunele catastrofale pe care le facem oceanelor noastre. Mă simt responsabilă față de copiii și de nepoții mei. Trebuie să fac ceva în acest sens”, a declarat aceasta.

Și și-a ținut cuvântul. În 2018, Pat a decis să devină un exemplu pentru mulți și să înceapă să curețe plajele Marii Britanii în fiecare săptămână.

A călătorit neobosită pe toate țărmurile țării sale, curățând plaje de kilograme de plastic și deșeuri. În același timp, Pat a scris despre acțiunea sa pe un blog pe care îl actualiza în fiecare săptămână.

Tot pe pagina sa poate fi observat și numărul de voluntari care s-a alăturat luptei acestei femei incredibile.

„A fost atât de dezamăgitor să fac curățenie pe aceeași plajă de două ori. După ce am curățat-o o dată, săptămâna viitoare am descoperit că a fost transformată din nou într-un depozit de deșeuri”, a mărturisit Pat.

Până în prezent, campaniei i s-au alăturat 285 de companii locale, naționale și internaționale, pentru a distruge 85 de tone de plastic care este aruncat în fiecare an în Marea Britanie.

Imaginează-ți doar: e nevoie de 200 de ani ca paiele de plastic să se descompună, iar anual, acestea omoară 100.000 de mamifere marine.

Ne dorim să avem cu toții energia lui Pat Smith și curajul de a prelua controlul asupra curățeniei străzilor, mărilor și plajelor noastre.

Articole asemănătoare

Back to top button