fbpx

foto | S-a sinucis „pentru a-şi face mama fericită”. Scrisoarea tulburătoare lăsată de o fetiță de 10 ani din Mexic

O micuță din Mexic, la vârsta de doar 10 ani, a decis să-și pună capăt zilelor, lăsând în urma sa un mesaj de adio. În scrisoare, fetița scrie că se va sinucide și că recurge la acest gest pentru a-şi face mama „cea mai fericită femeie din lume”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cazul teribil s-a întâmplat pe 6 ianuarie curent, chiar de „Ziua Regilor Magi” – festival popular din Mexic și evenimentul când familiile fac schimb de cadouri. Astfel, micuța de 10 ani a decis că cel mai bun „cadou” pentru mama sa este să dispară să se omoare.

În mesajul său de adio, copila a scris că reprezintă o durere în viaţa mamei sale, precizând că ea regreta naşterea copilului şi o învinovăţea pentru că a fost părăsită de soţ.

„Dragi trei regi, vreau doar să vă rog ca mama mea să fie cea mai fericită femeie din lume, după ce eu nu voi mai fi aici, pentru că sunt doar o durere şi o distrugere în viaţa ei de când m-am născut, pentru că am fost motivul pentru care tatăl meu a plecat de acasă. Vreau să-i cer mamei să fie calmă, să nu muncească prea mult, cel mai bun cadou pe care mi-l pot dori este fericirea ei.

Sper că într-o zi îţi vei aduce aminte de mine şi, în cer, în sfârşit mă vei îmbrăţişa. Cred că cel mai bun cadou pentru cei trei regi este dacă mă omor. Aşa cum mi-ai spus mereu, «îmi doresc să nu te fi născut niciodată». Te iubesc atât de mult, mamă! Ştiu că cei trei regi nu există, dar îţi ofer acest cadou”, au fost ultimele cuvinte ale fetei de 10 ani.

Menționăm că poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz şi fac cercetări pentru a o găsi pe mama copilei, care a dispărut.

Colaj: ZUGO/Foto: dailymail.co.uk

Articole asemănătoare

Back to top button