fbpx

foto | „Resurse administrative pe față”. Socialiști, acuzați că au impus vânzători să poarte haine de campanie. Reacția staff-ului lui Dodon

Socialiștii au impus mai mulți vânzători de la o piața din Hîncești să poarte haine cu însemnele electorale ale candidatului Igor Dodon. Cel puțin asta susține vicepreședinta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Olesea Smatate. Fosta ministră a Justiției a publicat pe Facebook câteva fotografii în care zeci de comercianți pot fi observați purtând haine cu mesajele electorale ale lui Dodon. De cealaltă parte, staff-ul de campanie al ultimului respinge acuzațiile.

„La Hîncești socialistii utilizează resursele administrative pe față. La piață au fost distribuite geci și chipiuri cu steluță, și mulți vinzatori au fost presați de ANSA sa le îmbrace, în caz contrar nu vor putea vinde producția (în special hala de carne și lapte). Sunt josnice aceste tehnici. Mi-era milă de oamenii cărora le era rușine sa poarte aceste geci, dar nu aveau încotro, ca trebuie sa câștige un ban”, a scris Stamate.

„Nu mai putem tolera mizeria și mârșăvenia socialiștilor corupți! E timpul sa ne luăm viața în mâinile noastre și să votăm un președinte onest și curajos!”, a adăugat ea.

Contactată de ZUGO, purtătoarea de cuvânt a candidatului Igor Dodon, Ludmila Munteanu, afirmă că staff-ul electoral al actualului președinte „nu are nimic comun cu această acțiune”.

„A purta sau nu haine cu simbolica oricărui candidat la scrutin este un drept și o alegere personală a fiecărui cetățean”, a menționat ea.

Articole asemănătoare

Back to top button