fbpx

foto | Proteste în masă pe străzile din Hong Kong. Polițiștii folosesc tunurile cu apă și amenință manifestanții cu muniție de război

După ce Guvernul a scris un proiect de lege care prevede extrădarea şi anchetarea în China a localnicilor care se opun regimului comunist, sute de oameni au ieșit să protesteze pe străzile Hong Kong-ului, situația transformându-se în una dintre cele mai grave crize politice ale regiunii.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Mai mult, polițiștii au început să folosească, pentru prima dată în cele trei luni de protest, tunurile cu apă împotriva manifestanților, dar și să le arate că au la brâu pistoale cu muniţie de război. Totodată, trupele speciale au folosit și gaze lacrimogene – toate acestea i-au indignat și mai mult pe protestatari, care au fost arestați într-un număr mare.

Hong Kong trece acum printr-o revoluție. Este o revoluție, este mai mult decât o mișcare contra legii extrădării, pentru că în ultimele trei luni i-am văzut pe activiștii din Hong Kong riscând să fie împușcați, atacați cu gaze lacrimogene și spray cu piper, bastoane, totul pentru a lupta contra colonizării chineze”, a spus un manifestant.

„Au scos armele, au scos armele! Au scos armele și le îndreaptă către oameni. Îndreaptă armele către oameni!”, au strigat protestatarii când au văzut mișcarea forțelor de ordine, transmite digi24.ro.

Foto: digi24.ro, CNN, Forbes, Nikkei Asian Review

Articole asemănătoare

Back to top button