foto | Primăvară în februarie: În grădina unor gospodari din raionul Edineț au înflorit primii ghiocei

Vreme caldă, temperaturi generoase și mult soare! Primele semne ale primăverii au apărut deja în luna februarie, iar binecunoscuții săi „vestitori” nu au întârziat să se ivească. Astfel, în mijlocul lui Făurar, în raionul Edineț au fost văzuți primii ghiocei înfloriți.
Florile au răsărit în grădina unor gospodari din Cupcini, care nu au ezitat să își împartă surprinderea și cu alți localnici. Oamenii au spus că în acest an ghioceii au îmbobocit mult mai devreme decât de obicei, iar acest fenomen poate fi de-a dreptul alarmant, deoarece Baba Dochia încă nu și-a scuturat cojoacele.
Pentru finele lunii februarie, meteorologii transmit vreme rece. Specialiștii avertizează că în cazul schimbării neașteptate a temperaturilor, plantele și pomii fructiferi care au intrat deja în vegetație vor avea de suferit.