fbpx

foto | Peter Michalko la inaugurarea Orășelului European: „Vrem să vedem progrese în justiție și lupta împotriva corupției”

Șeful Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko, a participat la inaugurarea Orășelului European. Acesta a vorbit despre lupta împotriva corupției și consolidarea drepturilor democratice a oamenilor.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit oficialului, există progrese, dar, totuși, Uniunea Europeană vrea să vadă și alte rezultate în Moldova. Astfel, Michalko a menționat necesitatea continuării reformelor în domeniul justiției, investigarea furtului bancar, asigurarea libertății presei, dar și a votului liber.

„Perspectivele sunt foarte bune și vrem să continuăm să vedem progres. Vrem să vedem și progrese în alte domenii importante precum justiția, fortificarea standardelor democratice, lupta împotriva corupției. Sunt importante pentru oameni, ca să poată să trăiască într-o societate în care să-și vadă viitorul. Noi vom susține această perspectivă. Cetățenii vor să vadă că statul de drept funcționează, că sunt investigate fraude precum cele bancare, care au destabilizat atât de mult Republica Moldova, că vinovații sunt pedepsiți, că banii sunt recuperați”, a declarat Peter Michalko, citat de radiochisinau.md.

În cadrul evenimentului Peter Michalko și Pavel Filip u vizitat corturile ambasadelor statelor membre ale Uniunii Europene și ale instituțiilor guvernamentale, unde au fost expuse informații despre proiectele europene implementate în țara noastră.

Citește și: foto | Pavel Filip la inaugurarea Orășelului European: ,,Apropierea de UE se face nu prin declarații, ci prin fapte concrete”

 

Articole asemănătoare

Back to top button