foto | Pericol biologic: 1,6 tone de pui infestat cu salmonella, depistat la un agent economic

Inspectorii Subdiviziunii teritoriale Bălți ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), au depistat la un operator economic un lot de circa 1600 kg de produse neconforme, infestat cu Salmonella Enteritidis, ceea ce prezintă pericol biologic.
ANSA a prelevat probe din lotul suspect și le-au expediat la două laboratoare acreditate din Republica Moldova. Rapoartele de încercări au arătat prezența în carnea supusă examinării a bacteriei Salmonella Enteritidis.
Produsele infectate, au fost încărcate într-o unitate de trasnport specială și, fiind însoțit de inspectorii Direcției de Patrulare Nord a INSP, au fost transportat la locul de nimicire.
ANSA atenționează repetat consumatorii că bacteria salmonella este cauza cea mai frecventă a toxiinfecțiilor alimentare provocate de produsele contaminate.
„Menționăm că alimentele crude de origine animală, precum carnea, laptele şi produsele lactate, ouăle, fructele de mare şi anumite fructe şi legume pot găzdui această bacterie. Ea poate contamina şi alte alimente care vin în contact cu carnea crudă. Obiceiurile de manevrare sigură sunt necesare pentru a împiedica bacteria de pe mîncarea crudă să provoace îmbolnăviri”, informează instituția.
Totodată, ANSA menționează că cea mai sigură cale de a preveni contaminarea, în special în sezonul cald, este evitarea consumului de carne, ouă, brânză, lapte nepasteurizat din surse incerte.