foto | „Pe scenă trăiești, respiri, exiști… ”. De Ziua Teatrului, studenții de la actorie ne-au povestit despre locul și emoțiile care le-au schimbat viața
Scena este casa sufletului lor, locul unde „nu poți minți” și unde fiecare emoție îi face mai buni – pe ei – studenții de la actorie. Astăzi sărbătorim Ziua Mondială a Teatrului, motiv pentru care am decis să-i readucem în lumină pe cei care „îmbracă” zeci de personaje pentru bucuria și culturalizarea societății.
Arta face parte din viața noastră, ea ne încântă, ne relaxează, ne educă. Așa o simțim noi – spectatorii. Dar cum o trăiesc cei de pe scenă sau ce se întâmplă în spatele cortinei? Câți pași sau prin câte emoții trec actorii până a ajunge în fața noastră? Răspunsurile la toate astea ZUGO le-a aflat de la studenții moldoveni de la actorie.
Dima Țui, student la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București.
„Teatrul înseamnă viață ridicată la pătrat, pe scenă trăiești, respiri, exiști… Scena ne devine casă, masă, pat și emoție. Actorul nu-i vedetă, actorul e un om, un „deținut” care rezolvă probleme lumești. Prima mea apariție pe scenă a fost la Teatrul Metropolis din București, în piesa „Pygmalion”, jucam rolul lui Alfred Doolitle (un măturător de stradă care vinde umbrele). Sala era plină, din public mă urmăreau zeci de ochi, am început să tremur, să intru în pământ… apoi mi-am imaginat cum vindeam roșii prin sat, când eram mic, după care am strigat: „CUMPĂRAȚI UMBRELE” și deodată am simțit că trăiesc, că sunt viu. Pe scenă e ca-n viață, trăiești tot ce ți se întâmplă, nu poți minți! Ai niște scopuri clare!
După spectacol, îmi place să fiu lângă oameni, să-i îmbrățișez, să le cânt, să le mulțumesc pentru prezență. De asta m-am făcut actor, ca să fiu lângă ei. Pe Instagram am un ritual, zilnic le recit și le cânt oamenilor, mai ales acum în vreme de pandemie… Doar așa putem crește teatrul!”
Mihaela Balanuța, studentă la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău.
„M-am îndrăgostit de teatru și de emoția puternică pe care o transmit actorii atunci când pentru prima dată am văzut spectacolul „Amorul dănțuie și feste joacă”. De atunci am zis că vreau și eu să fiu actriță, vreau să dau lumii ce am în suflet, vreau să râd cu spectatorii, să plâng cu ei. Îmi părea un vis irealizabil, dar astăzi sunt mândră că, alături de colegii mei și datorită lui Mihai Fusu – conducătorul nostru de curs, pedagogilor de actorie Anatol Durbală și Luminița Țâcu, și Petru Hadârcă – directorul Teatrului Național Mihai Eminescu, am posibilitatea să văd spectatorul de pe scenă.
Sunt zile dezastruoase, dar sunt și zile superbe, anume asta mă face să iubesc ceea ce am ales și să muncesc cu râvnă în fiecare zi pentru a ajunge unde mi-am propus. Acum nu ne vedem, nu ne auzim prea des și mi-e dor de lecții, de lucru, de interacțiuni cu oamenii, pentru că îmi place să simt omul, să-l pipăi, să-l privesc, să-l ascult, dar #StămAcasă ca mai apoi să putem iubi teatrul și mai mult… „A fi sau a nu fi” nu e o întrebare, e un scop pe care trebuie să îl avem cu toții. A fi! Odată și pentru totdeauna! A fi oameni! A fi iubitori! A fi puternici! A fi!”
Iurie Pascar, student la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău.
„Istoria vieții mele studențești începe de la niște cuvinte simple ale mamei, care avea o dorință mare și întotdeauna mă îndemna să ajung actor, îmi spunea că viața mea e în teatru și că am capacitățile necesare. Însă setea de teatru a ajuns la mine doar pe ultima sută de metri, când odată, la serviciu, mi-am adus aminte de cuvintele mamei… În aceeași zi am găsit pagina academiei, am reușit să depun actele în ultima zi de admitere și am fost admis la buget.
Sincer să fiu, până în ziua de azi sunt dator mamei mele, care s-a stins în ianuarie anul trecut, dar cuvintele căreia îmi sunt călăuză până acum… totul se datorează ei. Să fii student la actorie… această postură mi-a schimbat total viața. Trăiesc cu teatrul, respir cu teatrul. Orice gând mă duce la o nouă creație și sunt sigur că acest foc, această pasiune nu se va stinge niciodată. Nu aș putea spune că mă confrunt cu greutăți în actorie, dar viața în teatru e însăși o chestie grea. Arta în sine este o substanță dificilă care necesită dedare, sacrificiu. În asta și constă farmecul”.
Ana-Sia Cărăuș, studentă la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău.
„Să fii studentă la actorie e o adevărată provocare pe care o treci zilnic mai bine sau mai rău, dar știi că ai un drum lung de parcurs, chiar și atunci când vei deveni actor. Este o plăcere de nedescris să ai posibilitatea sa te transpui în lumi total diferite de lumea ta. E un privilegiu pe care puțini îl au în această viață. Fără emoții, omul nu poate trăi, dar noi ne naștem și murim odată cu personajele noastre.
Chiar dacă suntem la început de cale, deja am reușit cât de cât să gustăm din această profesie și suntem mândri de asta. Când prima dată am urcat pe scenă, aveam emoții cutremurătoare, însă pedagogii noștri și colegii de la teatru m-au învățat cum să îmi stăpânesc emoțiile, deoarece dacă acestea te acapară, pierzi toată munca pe care ai depus-o până a ajunge în această clipă. Ne dezvoltăm și iubim ceea ce facem. Fără actorie, viața noastră ar fi mult mai plictisitoare”.
ZUGO vă îndeamnă să prețuiți arta și eroii ei! 🙂
Momentele frumoase ale studenților:
