foto | Parfum cu substanțe interzise, produs în R. Moldova, retras de pe piață
Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) anunță că două loturi de apă de parfum „Adora Entourage”, produs de Viorica-Cosmetic, au fost depistate cu substanțe interzise și vor fi retrase de pe piață.
În urma controalelor, inspectorii au identificat:
- Lotul nr. 210323-1413, valabil până la 21 martie 2028, care conține Butylphenyl Methylpropional (BMHCA) – o substanță interzisă în produsele cosmetice.
- Lotul nr. 240325-1413, valabil până la 24 martie 2030, care conține Hydroxyisohexyl 3-Cyclohexene Carboxaldehyde – de asemenea interzisă.
Ambele substanțe sunt incluse în lista ingredientelor interzise, conform Regulamentului sanitar privind produsele cosmetice (HG nr. 1207/2016).
ANSP a dispus:
- retragerea produselor din magazine;
- rechemarea lor de la consumatori;
- distrugerea loturilor neconforme, potrivit legii.
Autoritățile le recomandă consumatorilor să verifice eticheta parfumurilor cumpărate, în special numărul lotului și lista ingredientelor. Dacă dețin unul dintre loturile menționate, sunt îndemnați să nu îl mai folosească și să îl returneze comerciantului de la care l-au achiziționat.



