fbpx

foto | Minciuna are picioare scurte. Bărbatul care a câștigat mai multe premii de la Shopping MallDova ar fi trișat

Bărbatul care a fost desemnat de mai multe ori la rând câștigătorul premiilor mari la câteva tombole organizate de Shopping MallDova ar fi înșelat organizatorii. Responsabilii centrului comercial au declarat că bărbatul a fost pus în lista neagră și în același timp, desfășoară o anchetă interioară.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Administrația centrului comercial a venit cu o reacție, menționând că „în data de 14 ianuarie 2019 a avut loc extragerea premiilor pentru Tombola Aniversară, ce s-a desfăşurat în conformitate cu Regulamentul oficial al tombolei „Crăciun de poveste la Shopping MallDova”.

„Potrivit Regulamentului la tombolă poate participa orice persoana fizică, care a făcut cumpărături în sumă minimă de 300 lei.Totodată, pentru un singur bon de casă se acordă câte un cupon de participare, iar cu cât este mai mare suma în bon, cu atât mai multe cupoane are dreptul persoana să primească”, au declarat cei din conducerea centrului comercial.

După extragerea taloanelor care au fost colectate în cadrul Tombolei Aniversare, numele câştigătorilor au fost publicate pe pagina de Facebook Shopping MallDova şi pe pagina web oficială a centrului comercial. Potrivit procedurii, câştigătorii urmau a fi verificaţi pentru a fi validaţi. În urma evaluărilor s-a constatat că persoana care a câştigat marele premiu a participat la tombolă cu mai multe bilete, fapt ce a trezit suspiciuni cu privire la încadrarea acţiunilor acesteia în regulamentul loteriei.

După mai multe investigații s-au descoperit fraude în cazul participantului la concursurile organizate, astfel, câştigătorul marelui premiu a fost exclus automat. Totodată, a fost iniţiată o anchetă internă complexă, pentru a clarifica toate circumstanţele ce au dus la desemnarea unui câștigător suspicios.

Menționăm că, recent, pe Facebook s-a pus în discuție faptul că numele aceluiași bărbat, apare drept câștigător în dreptul mai multor premiilor mari, puse în joc de Shopping Malldova. De asemenea, se pare că centrul comercial ar fi șters câteva dintre postările din anii trecuți, în care figura și respectivul bărbat.

Foto: Social Media în Culise via Facebook

Articole asemănătoare

Back to top button