fbpx

foto | La Băcioi a fost inaugurat un parc public modern. Cine a finanțat lucrările

Noul parc construit pe o suprafață de 1,36 ha, care a fost transformat dintr-o zonă degradată într-un sector prietenos de relaxare și distracție, oferind o serie de facilități, cum ar fi teatrul de vară, havuzul, skatepark-ul, terenurile de sport și de joacă pentru copii, precum și multe altele, a fost inaugurat luni, 27 martie, la Băcioi.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

La ceremonia de inaugurare a parcului au participat 19 oficiali din România, inclusiv primari și deputați, președinta Maia Sandu și Ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu.

Potrivit primarului de Băcioi, Ilie Leahu, valoarea totală a acestui proiect a fost de 17.876.819,39 lei. Banii au fost alocați din Bugetul Local al Primăriei comunei Băcioi, Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, Partenerii de dezvoltare din România, Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea.

„Mulțumim tuturor celor prezenți pentru participarea la inaugurarea parcului public și încă o dată, aducem sincere mulțumiri partenerilor noștri din România cu care avem semnate acorduri de înfrățire,” a menționat primarul.

Prezentă la eveniment, președinta Maia Sandu a remarcat aportul substanțial al României în dezvoltarea infrastructurii din R. Moldova.

„Contăm și în continuare pe sprijinul dvs. Mulțumim României pentru că este alături de noi pas cu pas în procesul de transformare a republicii și de apropiere a standardelor de viață din R. Moldova cu cele din UE”, a declarat Maia Sandu.

foto: bacioi.md
foto: bacioi.md
foto: bacioi.md
foto: bacioi.md
foto: bacioi.md

Articole asemănătoare

Back to top button