foto | Încă un accident cu implicarea unei ambulanțe în Chișinău. Ce spune poliția
Un accident cu implicarea a trei mașini, printre care și o ambulanță, s-a produs astăzi pe o stradă din sectorul Ciocana al capitalei.
Potrivit oamenilor legii, accidentul s-ar fi produs în jurul orei 14:00, la intersecția străzilor Vadu-lui-Vodă cu Milescu Spătaru.
La volanul microbuzului de marca Mercedes și la volanul Lexus-ului se aflau șoferi de 25 de ani, iar ambulanța era condusă de un bărbat în vârstă de 45 de ani.
Oamenii legii, ajunși la fața locului, au inițiat o cauză penală. Șoferul care va fi găsit vinovat pentru producerea accidentului, riscă șase puncte de penalizare și o amendă în valoare de 1500 de lei.
Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.