foto | În acest an celebrăm majoratul Zilei Naționale a Vinului. Află ce te așteaptă la sărbătoarea de pe 5 și 6 octombrie
Ziua Națională a Vinului își celebrează majoratul în mare stil: mai mult spațiu, mai multe zone, mai multe activități, mai multe vinuri de calitate și mai multe surprize pentru vizitatori. Cea de-a 18-a ediție a Zilei Naționale a Vinului (ZNV) – eveniment emblematic al țării noastre, va trece dincolo de Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), cuprinzând în premieră întreg Scuarul Catedralei „Nașterea Domnului” și strada pietonală „E. Doga” din Chișinău.
În primul weekend din octombrie, ZNV va fi împărțită în mai multe zone tematice. Tradițional, startul sărbătorii va fi dat în Piața Marii Adunări Naționale. De o parte și de alta a bulevardului Ștefan cel Mare, în perimetrul PMAN, vor fi amplasate standurile celor 70 de vinificatori, în funcție de zonele cu Indicație Geografică Protejată pe care le reprezintă.
La cea de-a XVIII-a ediție, companiile vinicole vor oferi spre degustare oaspeților vinurile din roada anului 2019 și vinuri maturate, vor lansa noi produse, vor organiza degustări ghidate și masterclass-uri, iar vizitatorii vor putea cumpăra vinurile la prețuri promoționale.
La intrările în Orășelul Vinului, pe bulevardul Ștefan cel Mare, va funcționa câte un infopoint, unde vizitatorii vor putea afla informații despre programul evenimentului și vor putea achiziționa Carnetul Degustătorului, dar și materiale promoționale cu identitatea vizuală a evenimentului.
Zona de relaxare
Tot aici, oaspeții vor putea să stea în zona de relaxare special amenajată cu măsuțe și bănci din materiale reciclabile și până la ora 16:00 vor avea ocazia să se bucure de recitalurile mai multor interpreți și formații („Select String Quartet”, „7Klasse”), precum și muzică mixată de mai mulți DJ, care vor evolua în PMAN.
Zona gastronomică
Bucătăria tradițională va putea fi descoperită în Zona Arcului de Triumf, unde zeci de gospodine și companii de catering vor oferi vizitatorilor cele mai savuroase bucate moldovenești.
Zona educativă
În acest an, tradiționala Școală a Vinului va avea un program mult mai extins. Masterclass-uri ghidate de somelieri profesioniști vor fi ținute în două corturi special amenajate, în intervalul orele 13:00-19:00. Aici oaspeții sărbătorii vor fi inițiați în tainele consumului responsabil de Vinul Moldovei.
Curtea Țărănească și Zona meșteșugarilor
În parcul Catedralei „Nașterea Domnului”, la Curtea Țărănească tradițională, gospodina și gospodarul casei vor întâmpina oaspeții curioși să vadă cele mai frecvente activități și lucrări desfășurate în plină toamnă. Tot aici vor avea loc mai multe ateliere de creație și de împletire a coșurilor și mobilierului din lozie și nuiele. În imediata apropiere, pe strada pietonală „E. Doga”, vizitatorii vor putea admira și cumpăra lucrările artizanale expuse de zeci de meșteri populari.
Zona concertelor
Marea distracție și concertele dedicate celei de-a 18-a ediții a Zilei Naționale a Vinului se mută pe scena principală din strada pietonală „E. Doga”, pe care vor evolua cei mai îndrăgiți artiști autohtoni și de peste hotarele țării: trupa „Via Dacă”, Pasha Parfeni, formația „Tharmis”, Lupii&Calancea Band, Dj Marcus Lower, LUIKU (Ucraina), Vița de Vie (România), Niko de Transilvania (România).
Zona aventurilor
Vizitatorii vor putea porni în tururi vinicole spre originile Vinului Moldovei, chiar de la infopoint-ul turistic situat pe bulevardul Grigore Vieru. De aici, doritorii de a descoperi produsul mândriei noastre naționale, vor avea ocazia să plece spre cele 11 vinării cu facilități turistice din țară care au pregătit programe speciale cu ocazia Zilei Naționale a Vinului: „Basavin Winery”, „Castel MIMI”, „Chateau Cojușna – Migdal-P”, „Mileștii Mici”, „Chateau Purcari”, „Chateau Vartely”, „Vinăria Poiana”, „Vinuri de Comrat”, „KARAGANI”, „Barza Albă”, „Kvint”.
Pe 5 și 6 octombrie, vino în PMAN să sărbătorim maturitatea celei mai importante sărbători dedicate Vinului Moldovei!