fbpx

foto | Igor Grosu, întâlnire cu moldoveni stabiliți în Milano și Padova. Despre ce au discutat

Aflat într-o vizită oficială în Italia, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a întâlnit cu un grup de moldoveni stabiliți cu traiul în Milano și Padova. Discuțiile s-au axat pe subiecte de actualitate, printre care problemele generate de războiul din Ucraina sau reformele inițiate de autoritățile de la Chișinău.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Suntem conștienți că unele procese durează mai mult și că ne dorim ca totul să se întâmple cu pași mai rapizi, dar lucrurile se mișcă deja. Zilele trecute, Uniunea Europeană a anunțat sancționarea a unor cetățeni moldoveni care au amenințat stabilitatea și securitatea țării noastre. Uniunea Europeană ne ajută să-i oprim pe cei care vor să destabilizeze țara și să ne blocheze viitorul. Toți cei care au sărăcit și au trădat interesul național de-a lungul anilor, vor răspunde în fața legii. Și la 1 iunie, o lume întreagă a văzut că Republica Moldova nu este singură, se poate bucura de parteneri puternici în parcursul nostru european”, a menționat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Șeful legislativului a remarcat interesul manifestat de cetățenii moldoveni, care s-au stabilit cu traiul în peste hotare. „Diaspora din Italia mereu a fost activă și implicată în cele mai decisive momente pentru soarta Republicii Moldova. Și acum, la 21 mai, sute de moldoveni din diferite orașe ale Italiei, au spus răspicat că Moldova este europeană și că locul țării noastre este în rândul țărilor libere din Uniunea Europeană”, a adăugat Președintele Parlamentului.

În perioada 4 – 7 iunie, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, se află într-o vizită oficială în Italia. Din componența delegației parlamentare care îl însoțește pe șeful legislativului în vizita în Italia fac parte deputații Galina Sajin și Mihai Druță. Agenda vizitei oficiale include întrevederi cu conducerea Parlamentului Italiei – Președintele Senatului, Ignazio La Russa, și Președintele Camerei Deputaților, Lorenzo Fontana. De asemenea, delegația Parlamentului Republicii Moldova va discuta cu parlamentarii din comisiile pentru politică externă din Senat și Camera Deputaților, precum și cu viceministrul Afacerilor Externe, Edmondo Cirielli. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va mai participa la inaugurarea Grupului parlamentar de prietenie moldo-italian, care a fost constituit recent în Parlamentul Italiei. La Roma, șeful legislativului va discuta despre oportunitățile de investiții în Republica Moldova cu reprezentanții mai multor companii italiene.

Foto: parlament.md
Foto: parlament.md
Foto: parlament.md

Articole asemănătoare

Back to top button