fbpx

foto | Fără milă. Mai multe pisici otrăvite au fost găsite pe o stradă din sectorul Botanica

Mai multe persoane care au trecut astăzi pe strada Pandurilor din sectorul Botanica al capitalei au observat mai multe pisici care zac la pământ. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Martorii, care au postat pe rețelele de socializare câteva fotografii cu animalele, spun că ar fi vorba despre o otrăvire în masă și se întreabă cine ar fi fost atât de nemilos încât să procedeze astfel. Deocamdată, nu se cunosc alte detalii despre acest caz.

Contactați de reportera ZUGO, responsabilii de la protecția animalelor din cadrul Primăriei Chișinău ne-au comunicat să revenim după-amiază pentru o reacție.

Menționăm că, potrivit art. 222 Cod Penal al Republicii Moldova, tratarea cu cruzime sau torturarea animalelor care a cauzat mutilarea ori moartea acestora se pedepseşte cu amendă de la 25.000 la 37.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 180 de ore sau închisoare de până la un an.

Aceleași fapte săvârșite în public sau în prezența minorilor, de o persoană responsabilă de îngrijirea, protecţia şi bunăstarea animalelor, de dresarea sau de acordarea asistenței medicale veterinare sau din motive sadice se pedepsesc cu amendă de la 37.500 la 70.200 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau închisoare de la 1 la 3 ani.

Foto: Найдем новый дом via Facebook
Foto: Найдем новый дом via Facebook

Articole asemănătoare

Back to top button