fbpx

foto | Exemplu de voință: Un moldovean, cu o proteză în loc de picior, a alergat 83 de kilometri la un maraton din Italia

Constantin Bostan, un sportiv amator, a reușit să mai înscrie încă un record personal, participând la un maraton în Italia, unde a alergat 83 de kilometri, deși în loc de piciorul stâng are o proteză. Moldoveanul a fost singurul participant cu nevoi speciale care s-a înscris în această cursă. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Deși traseul a fost unul dificil, iar primii 50 de kilometri au fost doar dealuri și văi, nimic nu l-a oprit pe Constantin să demonstreze că scopul lui este mai puternic decât orice. Primii 40 de kilometri moldoveanul i-a alergat susținut de cârje, iar restul i-a parcurs fără niciun suport.

Încă din 2013, când prima dată a participat la un maraton, Constantin inspiră și alte persoane cu necesități speciale, atât din Moldova, cât și din Italia, unde bărbatul muncește de ani buni. De asemenea, acesta nu aleargă doar pentru a-și demonstra că poate, ci luptă cu determinare pentru o cauză nobilă – din premiile câștigate acesta adună bani pentru copiii cu cancer.

Lupta moldoveanului nu încetează aici, pregătindu-se de încă o cursă care se va desfășura în Italia în luna octombrie. Acolo, Constantin și-a propus să cucerească o distanță de 120 de kilometri.

Articole asemănătoare

Back to top button