foto | De Ziua Independenței, Partidul ȘOR anunță că a încheiat reconstrucția tuturor arterelor din Orhei. „Oricine va veni, se va simți ca în Europa”
Strada Unirii din Orhei, cu suprafața totală de peste 40.000 de metri pătrați, a fost inaugurată astăzi, de Ziua Independenței Republicii Moldova, după ample lucrări de renovare. Artera, care este una dintre cele mai importante din localitate, a fost reabilitată cu aplicarea unor tehnologii moderne (slurry seal) ce asigură durabilitatea sporită a asfaltului.
În paralel cu renovarea arterelor rutiere, pe str. Unirii au fost construite podețe, noi trotuare, căi de acces pe partea carosabilă, dar și aplicate marcaje rutiere, iar pe unele segmente au fost amplasate stații noi de așteptare a transportului public. De asemenea, s-au executat lucrări de amenajare a două zone verzi dotate cu sisteme de irigare automate, cu copaci și alte plante decorative. Lucrările au fost executate de întreprinderea municipală „Servicii Comunal Locative” din Orhei.
Ceremonia de inaugurare a str. Unirii după renovare a avut loc astăzi, de Ziua Independenței. Liderul Partidului ȘOR primarul de onoare al municipiului Orhei, a transmis într-un mesaj video că odată cu inaugurarea străzii Unirii, s-au încheiat lucrările de modernizare a tuturor arterelor centrale ale orașului, urmând să fie modernizare drumurile din cartiere.
„Așa cum facem în fiecare an, sărbătorim astăzi Ziua Independenței nu cu declarații goale, dar cu lucruri concrete, fiind convinși că Republica Moldova poate să trăiască bine fără să depindă de cineva. Orheiul a devenit primul oraș din țară unde au fost finalizate lucrările de reparație a tuturor arterelor principale. Oricine va veni la Orhei, se va simți în Europa”, a declarat Ilan Șor.
Vicepreședinta formațiunii, Marina Tauber, a spus că îmbunătățirea vieții cetățenilor este obiectivul major al echipei lui Ilan Șor.
„Cu fiecare proiect derulat la Orhei, orașul se apropie tot mai mult de standardele europene de viață. În ciuda speculațiilor unor amatori politici la adresa noastră, Orheiul devine un veritabil Monaco al Moldovei”, a punctat deputata Marina Tauber.
La rândul său, Violeta Ivanov, vicepreședinta fracțiunii parlamentare a Partidului ȘOR, a declarat că se mândrește cu echipa din care face parte.
„Echipa creată de domnul Șor, care este aici în Orhei și care muncește zilnic, face tot posibilul ca fiecare sărbătoare să fie cu adevărat transformată în sărbătoare, și anume prin implementarea și realizarea proiectelor concrete. Așa cum Republica Moldova este baștina noastră, Orheiul este baștina echipei noastre și mă mândresc foarte mult să fac parte dintr-o echipă care vine cu realizări frumoase, fiind practic este unica echipă a care face lucruri bune pentru cetățeni astăzi în Republica Moldova”, a afirmat Violeta Ivanov.
Primarul de Orhei, Pavel Verejanu a precizat că toate proiectele de reabilitare a infrastructurii rutiere din acest an vor fi duse la bun sfârșit.
„Strada Unirii este o arteră importantă și, după câte ați văzut, ne-am străduit și am depus tot efortul ca să fie o stradă largă, cu patru benzi, câte două în fiecare direcție. Sunt circa trei kilometri de paviment asfaltic. De asemenea, au fost amenajate atât intrările, cât și trotuarele. Din 2015, în frunte cu Ilan Șor, au început schimbările în municipiul Orhei. Vă asigur că aceste schimbări continuă și în ziua de azi, implementate de întreaga echipă a Partidului ȘOR. Demonstrăm la o țară întreagă că schimbările pot fi, iar în zilele următoare, cu siguranță, vom deschide și alte străzi ale municipiului Orhei, aflate astăzi în reparație”, a declarat primarul.
Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a punctat că transformările radicale de la Orhei se datorează echipei lui Ilan Șor și susținerii cetățenilor.
„Este o plăcere de fiecare dată când venim la asemenea evenimente, deoarece munca noastră, care a început din anul 2015, dă roade nu doar o dată la patru ani, cum de obicei practică cei care conduc alte orașe și alte raioane. Aici, în orașul și raionul Orhei, noi suntem o excepție. Excepția care va da speranță întregii țări. Iată că munca zilnică din ultimii cinci ani se materializează în lucruri concrete”, a declarat Dinu Țurcanu.
La eveniment au participat, de asemenea, deputații Reghina Apostolova și Vadim Fotescu, care i-au felicitat pe orheieni cu noua realizare importantă pentru oraș.
În acest an, deputatul Ilan Șor și echipa sa de la Orhei și-au luat angajamentul să renoveze toate străzile principale din „Orașul de vis” – așa cum mai este numit municipiul.
Amintim că, recent, în Orhei au fost finalizate lucrările de renovare a străzilor Vasile Lupu, Veronica Micle și Valeriu Cupcea. Deoarece renovarea este realizată de Întreprinderea Municipală Servicii Comunale Locative Orhei, se garantează calitatea lucrărilor și este posibilă o economie de circa 30% a fondurilor bugetare. Startul lucrărilor de renovare a tronsoanelor străzilor principale din Orhei a fost dat pe 15 mai, iar costul lor depășește 20 de milioane de lei, bani alocați din bugetul local.