fbpx

foto | Cum arată bărbatul ideal și femeia perfectă, văzuți prin ochii inteligenței artificiale

Inteligența artificială a produs imagini cu ceea aceasta consideră a fi cei mai frumoși oameni, inspirându-se din pozele postate pe rețelele sociale și pe internet.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Imaginile AI cu bărbați și femei au fost create printr-o tehnică ce se numește engagement analytics și care se bazează pe analiza interacțiunilor utilizatorilor de internet cu conținutul postat online.

Programul a folosit instrumente care permit vizualizarea a miliarde de imagini cu oameni.

Captură foto: Bulimia Project

Bulimia Project, un grup de activiști care se preocupă de tulburările de alimentație, a monitorizat rezultatele oferite de AI și a avertizat că acestea sunt „în mare parte nerealiste” în privința felului în care reprezintă corpul uman, scrie Digi24.

Inteligența artificială pare să prefere femeile cu părul blond, ochii căprui și pielea măslinie, în timp ce bărbații „ideali” au părul șaten, ochii căprui și pielea măslinie.

Activiștii au descoperit că imaginile generate de AI și inspirate din cele postate pe rețelele sociale erau „mult mai sexuale” decât cele bazate pe orice altceva ce AI-ul a găsit pe internet.

Captură foto: Bulimia Project

Studiul grupului Bulimia Project a arătat și că există o oarecare variație între caracteristicile masculine și cele feminine preferate de AI.

Imaginile generate pentru corpul feminin „perfect”, potrivit conținutului postat pe rețelele sociale în 2023, înfățișa femei bronzate cu aspect caucazian, cu siluete subțiri și talie mică.

37% din femeile generate de AI au părul blond și 53% dintre ele au pielea măslinie. Bărbații „perfecți” sunt musculoși, au pătrățele și poartă haine strâmte (atunci când nu sunt dezbrăcați).

Captură foto: Bulimia Project

Imaginile au fost create cu ajutorul generatoarelor de imagini AI Dall-E 2, Stable Diffusion și Midjourney.

„Considerând că rețelele sociale folosesc algoritmi bazați pe conținutul care atrage cele mai multe priviri, este ușor de ghicit de ce imaginile AI au ieșit mai sexuale”, a spus Bulimia Project.

„Dar nu putem decât să presupunem că motivul pentru care AI-ul a venit cu atât de multe forme ciudate ale corpurilor pe care le-a găsit pe rețelele sociale este că de la bun început aceste platforme promovează tipuri nerealiste de corpuri [umane]”.

Articole asemănătoare

Back to top button