foto | Autoritățile de pe ambele maluri ale Prutului și-au unit eforturile pentru a-l ajuta. Cățelul mutilat, rămas fără lăbuțe, a fost operat în România
Cățelul care a fost găsit mutilat pe o stradă din capitală acum câteva săptămâni a fost operat peste Prut. Despre asta au anunțat cei care au avut grijă în această perioadă de viața și sănătatea lui.
Voluntarii au putut trece hotarul după ce au apelat la un avocat, la ajutorul ministrului Justiției din Moldova, la Consulatul țării noastre în România, responsabilii de la Poliția de Frontieră din ambele țări, Ministerul român de Interne, dar și la o companie privată.
Înainte de intervenție, acesta a fost consultat, însă situație este mai complicată din cauza vârstei și problemelor de sănătate pe care le are câinele. Pe pagina azilului unde a fost adăpostit au apărut aseară imagini de după operație. Tânăra care a mers cu el spune că acum piciul are nevoie de gânduri bune. Ea, însă, nu precizează dacă a fost o intervenție legată de protezare sau alt tip de operație.