fbpx

foto | Aproape două tone de pește de origine dubioasă, descoperit într-un microbuz. Marfa urma să fie vândută în Piața Centrală

Un microbuz încărcat cu aproape două tone de pește viu, transportat în condiții antisanitare și fără acte de însoțire și proveniență, a fost stopat de ofițerii Inspectoratului Național de Patrulare în timp ce se deplasa pe strada Calea Basarabiei din capitală.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

La volanul automobilului de model „Mercedes” se afla un bărbat de 36 de ani, locuitor al satului Hârjauca, raionul Călărași. Întrebat, bărbatul a spus că peștele urmează să fie comercializat în piața centrală din Chișinău.

Atât marfa, cât și conducătorul auto au fost conduși la Inspectorul de Poliție pentru documentare și stabilirea circumstanțelor. Conform legislației în vigoare, dacă va fi găsit vinovat de transportarea mărfilor fără dovada originii şi a provenienței lor, șoferul riscă o amendă de la 3000 la 4500 de lei.

Inspectoratul Naţional de Patrulare recomandă cetățenilor să nu procure produse alimentare de origine animală din spaţii improvizate, nesupuse controlului sanitar-veterinar, sau în sistem de vânzare stradal.

Articole asemănătoare

Back to top button