foto | Alertă la Ștefan Vodă: resturi de dronă, găsite lângă frontieră. Conține un dispozitiv explozibil
O dronă a fost descoperită în satul Tudora, raionul Ștefan Vodă. Zona a fost izolată, iar autoritățile evaluează obiectul. Poliția precizează că drona este activǎ și conține un dispozitiv explozibil.
„Având în vedere pericolul iminent, specialiștii Secției tehnico-explozivă a Poliției vor efectua o explozie controlată la fața locului. La moment este evaluat pericolul și sunt întreprinse acțiunile necesare pentru a stabili toate circumstanțele și pentru a dezamorsa partea de luptă a aparatului de zbor, iar din raza locației sunt evacuați toți localnicii.”
Acțiunile sunt realizate de Poliție în comun cu geniștii Armatei Naționale, angajații Procuraturii, IGSU, IGPF și serviciului de urgență, menționează oamenii legii.
Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, la ora 09:55, la SPF Tudora-1 a fost activat semnalul de serviciu Exploziv-Alpha, ca urmare a unei informații primite de la populație referitoare la un obiect suspect în satul Tudora, la aproximativ 500 de metri de linia de frontieră.
Poliția de Frontieră recomandă cetățenilor să nu se apropie de obiectele suspecte și să anunțe imediat autoritățile.
ultima oră | O dronă necunoscută a survolat din nou spațiul aerian al R. Moldova



