fbpx

foto | Accident pe soșeaua Hîncești: O femeie care a încercat să traverseze strada pe trecerea de pietoni, lovită de un automobil

O femeie de 60 de ani care a încercat să traverseze strada pe o trecere de pietoni din sectorul Centru al capitalei a fost lovită de un automobil.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Accidentul s-a produs în această dimineață, în jurul orei 10:00, pe soșeaua Hîncești. Victima a fost tamponată de un vehicul de model Mitsubishi, la volanul căruia se afla o șoferiță de 41 de ani. Potrivit martorilor, femeia alerga în timp ce încerca să treacă strada. La fața locului a fost solicitată ambulanța, care a transportat victima la spital pentru îngrijiri medicale.

Femeia aflată la volanul mașinii implicate în accident nu era sub influența alcoolului. Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele, inclusiv dacă pietonul ar fi traversat la culoarea roșie a semaforului. În dependență de leziunile cu care s-a ales femeia, va fi luată și o hotărâre conform legislației. Dacă leziunile sunt ușoare, atunci șoferița riscă șase puncte de penalizare și amendă de 1500 de lei, iar dacă leziunile sunt grave va fi pornită o cauză penală.

Foto: chisinau.fail via Facebook

Articole asemănătoare

Back to top button