Fost vicepreședinte al organizației Rîșcani a Partidului „Șor”, condamnat la închisoare
Vicepreședintele oficiului teritorial Rîșcani al fostului partid „Șor” a fost condamnat la patru ani de pușcărie, pentru că a acceptat finanțarea ilegală a formațiunii. De la inculpat se vor confisca și circa 1,2 milioane de lei.
Suma respectivă a fost utilizată pentru finanțarea activităților partidului, inclusiv organizarea protestelor și remunerarea participanților, cu scopul de a influența procesele politice din Republica Moldova și de a obține puterea prin mijloace ilegale, precizează procurorii.
Pedeapsa trebuie executată într-un penitenciar de tip semiînchis. Persoana este privată și de dreptul de a ocupa funcții și de a exercita activități de administrare și gestionare financiară în cadrul partidelor politice, pentru o perioadă de 4 ani.
Cauza penală a fost examinată în lipsa inculpatului.
Cetățeanul a fost anunțat în căutare, conform procurorilor anticorupție.



