fbpx

Facturile la electricitate ar fi fost „umflate”. Furnizorul este acuzat de calcul greșit a pierderilor de energie

Principalul furnizor de electricitate din țară, Red Union Fenosa, este acuzat de Asociaţia Consumatorilor de Energie din Moldova pentru umflarea nejustificată a facturilor pentru consumatorii industriali. Potrivit reprezentanților, pierderile de energie ar fi fost calculate greșit. Toate informaţiile au fost expuse într-un Ghid al consumatorului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit Asociaţiei Consumatorilor de Energie, din 2009 vânzările companiei au crescut într-un ritm mai accelerat decât consumul de energie. Astfel, volumul pierderilor în linii şi al consumului de energie reactivă înregistrat în facturi a fost ridicat în mod exagerat.

„Consumatorul face o scrisoare precum ca să i se prezinte calculele. Pierderile acestea nu se măsoară, se calculează. Răspunsul, instrucţiunea numărul cutare sau cutare, o găsiţi pe pagina web a agenţiei şi faceţi calculele singuri. Utilizarea formulelor pentru determinarea pierderilor necesită pregătirea respectivă”, a declarat Nicolae Mogoreanu, președintele Asociației.

Departamentul Relaţii Externe şi Comunicare al RED Union Fenosa a declarat că elaborarea ghidurilor pentru consumatori este salutabilă, dacă informaţia este prezentată într-un mod obiectiv şi corespunde realităţii şi dacă autorii vin cu soluţii, transmite trm.md.

Compania precizează că în activitatea pe care o desfăşoară este deschisă să discute orice situaţie neclară cu consumatorii.

„Salutăm elaborarea şi editarea diferitor ghiduri în sprijinul consumatorilor de energie. Este foarte important ca aceste ghiduri să prezinte informaţia într-un mod obiectiv şi să corespundă realităţii în beneficiul clienţilor, cu prezentarea referinţelor legale şi să ofere căi de soluţionare. În activitatea pe care o desfăşurăm suntem deschişi şi tratăm orice situaţie neclară cu clienţii noştri, bazându-ne întotdeauna pe reglementări”, precizează RED Union Fenosa.

În prezent, consumatorii casnici achită pentru un kilowatt/oră 1,79 lei.

Articole asemănătoare

Back to top button