fbpx

Dublu ghinion pentru Mihai Stratulat. Pediatrul nu a fost înregistrat de către CEC nici a doua oară

După ce, prima dată, Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins înregistrarea membrului PDM pe circumscripția uninominală 26 la alegerile parlamentare din 2019, Mihai Stratulat a depus o contestație.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Din păcate, nici măcar a doua încercare nu a fost cu succes pentru tânărul medic. CEC susține că din cele 711 semnături prezentate în susținerea membrului PDM, 239 sunt nule. Potrivit Codului Electoral, un candidat este înregistrat dacă prezintă cel puțin 500 de semnături valabile.

Erorile comise în lista de semnături se referă la lipsa numelor oamenilor, seria actelor de identitate, semnături repetate, peste o sută de persoane nu fac parte din circumscripția nr. 26, dar și alte nereguli, scrie Agora.

Potrivit CEC, cazul va fi transmis altui raportor din cadrul Comisiei Electorale Centrale și se va examina la ședința următoare, întrucât și Consiliul electoral de Circumscripție nr. 26 ar fi admis erori.

Reamintim că, pe 3 ianuarie, Consiliul Electoral de Circumscripție a refuzat să înregistreze în cursa electorală candidatura lui Mihai Stratulat, invocând nereguli privind semnăturile adunate.

Articole asemănătoare

Back to top button