fbpx

doc | Un moldovean amendat a prezentat în instanță declarația în care Dodon spune că sunt permise plimbările prin parcuri. Ce au decis judecătorii?

După ce am publicat un articol în care relatam că Igor Dodon declară că aflarea în parcuri este permisă, am fost contactați de un cetățean care ne-a povestit că a fost amendat și ne-a rugat să îi expediem secvența video pentru a o prezenta în instanță. Bărbatul a contestat sancțiunea, însă a pierdut procesul.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Interlocutorului nostru i-a fost aplicată amendă pe 13 aprilie, deoarece se afla pe teritoriul parcului „Muzeul Satului”. Inițial, el a contestat sancțiunea la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Ulterior, însă, acesta a atacat decizia primei instanțe la Curtea de Apel, prezentând inclusiv secvența din emisiunea „Președintele răspunde”, în care Igor Dodon declară că nu este interzis să faci sport și să mergi în parcuri dacă nu faci parte din grupuri mai mari de trei persoane și menționând că procedura de întocmire a procesului verbal ar fi fost abuzivă.

Ieri, Colegiul penal al Curții de Apel a calificat drept nefondat recursul bărbatului, iar această decizie este irevocabilă. Așadar, moldoveanul a fost declarat vinovat de contravenție și va trebui să achite amenda în valoare de 22.500 de lei.

Decizie CA 21 aprilie by Victoria Laur on Scribd

Pentru a fi mereu informați și a afla primii cele mai importante știri, vă îndemnăm să ne urmăriți și pe canalul nostru de Telegram. Stați acasă și aveți grijă de sănătatea voastră!

Articole asemănătoare

Back to top button