fbpx

doc | PSRM și ACUM au semnat un acord de colaborare. Ce prevede documentul?

Un acord de cooperare a fost semnat aseară de Partidul Socialiștilor și de reprezentanții Blocului ACUM. Despre acest lucru au vorbit deputatul PPDA, Alexandru Slusari, și parlamentarul Mihai Popșoi, din partea PAS. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cei doi au menționat că este vorba despre un document care prevede adoptarea și implementarea mai multor reforme, în special, în domeniul justiției.

Potrivit deputatului PPDA, Alexandru Slusari, este vorba despre un acord instituțional și nu unul între partidele politice, dar în cadrul Parlamentului documentul este semnat între fracțiunile Blocului ACUM și PSRM. El subliniat că este vorba de o foaie de parcurs pentru mai multe reforme, fără anexe secrete și fără partajări politice ale funcțiilor.

„Este vorba despre o înțelegere politică tranzitorie pentru a oferi Guvernului stabilitatea necesară pentru a face reforme”, a declarat deputatul PAS, Mihai Popșoi.

Socialistul Ion Ceban a adăugat că pe perioada campaniei electorale pentru alegerile locale s-a convenit să nu se facă atacuri la persoană între candidații Blocului ACUM și ai PSRM, iar în turul doi să nu fie susținuți candidații care s-au subordonat fostei guvernări.

Articole asemănătoare

Back to top button