fbpx

doc | Maia Sandu a publicat informații desecretizate privind activitatea magazinelor Duty-Free: Circa 75% din mărfuri ajungeau în țară ilegal

Prim-ministra Maia Sandu a făcut publice mai multe date care reprezintă o analiză a activității entităților comerciale Duty-Free. Potrivit informațiilor, în primele cinci luni ale acestui an, valoarea mărfurilor importate a crescut puternic, constituind 2,8 miliarde de lei, 85% dintre produse fiind „puternic accizabile” (alcool, țigări, cafea, parfumuri).

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cu toate acestea, 75% din volumul mărfurilor declarate ca vândute în magazinele Duty Free au fost introduse ilicit pe teritoriul țării noastre. Mai mult, anumite cantități de mărfuri nici nu se descarcă în depozitele magazinelor respective, ci sunt transportate prin contrabandă în statele vecine, cu o stocare prealabilă în Republica Moldova.

Totodată, în document se specifică că, prin intermediul unui agent economic din regiunea transnistreană, are loc contrabanda cu țigări în statele membre ale Uniunii Europene. În concluzie, specificându-se că, deși au fost documentate mai multe ilegalități la entitățile Duty-Free, niciuna dintre ele nu a primit vreo sancțiune.

Articole asemănătoare

Back to top button