fbpx

doc | Ex-directorul de la Poșta Moldovei, generos cu nepotul său. I-ar fi oferit o funcție înaltă și adaosuri duble la salariu

Potrivit unui act de constatare al Autorității Naționale de Integritate (ANI), fostul director al Întreprinderii de Stat „Poșta Moldovei”, Serghei Nastas, a anjagat un nepot de-al său în funcția de șef adjunct al Secției Tehnologii Informaționale pentru o durată nedeterminată.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit aceluaiași act, Nastas și-a inclus nepotul în grupul de lucru pentru examinarea ofertelor privind achiziționarea bunurilor și lucrărilor. Mai mult decât atât, acesta a oferit adaosuri de 35% din salariu, uneori de două pe lună (luna august), în perioada unui singur an (2018).

Inspecția Financiară susține că în cadrul inspectării tematice, administratorul ÎS „Poșta Moldovei”, Serghei Nastas, nu a informat organul ierarhic superior și ANI despre despre interesul personal apărut la emiterea ordinului de angajare a unei persoane apropiate în funcția de șef adjunct al Secției Tehnologii Informaționale și de numire a acestuia în componența grupului de lucru pentru examinarea ofertelor privind achiziționarea bunurilor, lucrărilor și serviciilor pentru necesitățile întreprinderii.

Nepotul lui Nastas a comunicat inspectorului de integritate că a activat la Poșta Moldovei din decembrie 2013 până în martie 2020. Totodată, acesta susține că se află în relație de rudenie cu Serghei Nastas, acesta fiind fratele tatălui său.

Cât despre conflictul de interese, nepotul lui Nastas a declarat că nu cunoaște cadrul legal și că nimeni din cadrul întreprinderii, inclusiv unchiul său, nu l-a informat că actele juridicie și administrative emise de către Serghei Nastas în cazul său ar putea fi percepute ca fiind emise în situație de conflict de interese.

Articole asemănătoare

Back to top button