fbpx

doc | Actele de studii obținute în străinătate vor fi recunoscute în Republica Moldova

Republica Moldova va recunoaște și va echivala actele de studii și calificările obținute în străinătate de către cetățenii moldoveni, precum și de către cetățenii străini care solicită angajarea în câmpul muncii în țara noastră. Prevederea se conține într-un regulament aprobat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, începând cu sesiunea de admitere 2020, titularii actelor de studii emise de statele semnatare ale Convenției de la Lisabona, nu vor mai depune actele de studii pentru recunoaștere la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

Este vorba despre peste 52 de state: Austria, Azerbaidjan, Albania, Andorra, Armenia, Belgia, Bulgaria, Bosnia și Herțegovina, Macedonia, Marea Britanie, Ungaria, Germania, Georgia, Danemarca, Irlanda, Islanda, Spania, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Liechtenstein, Luxemburg, Malta, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, România, San Marino, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia, Ucraina, Finlanda, Franța, Croația, Muntenegru, Republica Cehă, Elveția, Suedia, Estonia, Australia, Belarus, Israel, Kazahstan, Kârgâzstan, Noua Zeelandă, Vatican, Tadjikistan.

Actele urmează să fie depuse la instituțiile de învățământ superior și instituțiile de învățământ profesional tehnic, în care solicitanții vor să fie admiși la studii sau la organele locale de specialitate din domeniul învățământului, în cazul admiterii în instituțiile de învățământ preuniversitar.

Potrivit Ministerului, regulamentul facilitează procesul de incluziune socială a cetățenilor Republicii Moldova, care se întorc acasă din străinătate și solicită recunoașterea actelor de studii obținute în afara țării, pentru a continua studiile în instituțiile de învățământ, sau recunoașterea calificărilor profesionale, pentru a se angaja în câmpul muncii pe teritoriul Republicii Moldova.

Totodată, documentul vine să lărgească și să promoveze autonomia instituțiilor de învățământ și a organelor locale de specialitate din domeniul învățământului, să acorde un vot de încredere acestora, să le încurajeze în elaborarea unor politici competitive în vederea atragerii studenților și elevilor la studii.

Articole asemănătoare

Back to top button