fbpx

Deputații vor model american de justiție? Fracțiunea Partidului ȘOR propune înstituirea Curților de Jurați în instanțele de judecată

O inițiativă legislativă privind reformarea radicală a justiției prin introducerea în cadrul instanțelor de judecată a Curților de Jurați, formate din cetățeni, urmează a fi depusă de deputații fracțiunii Partidului „ȘOR” în sesiunea curentă a Parlamentului. Anunțul a fost făcut de către liderul formațiunii, Ilan Șor. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Șor menționează că cetățenii trebuie implicați activ în actul justiției din Republica Moldova, așa cum se procedează în statele democratice, unde este garantată o justiție corectă.

„Oamenii sunt acei care trebuie să decidă. E nevoie de introducerea urgentă în instanțele noastre a instituției Curții de Jurați, așa cum acestea funcționează în statele cu tradiții în justiție”, scrie Ilan Șor, potrivit căruia, astfel, ar spori rata de încredere în instanțe, le-ar proteja de corupție și influența politică.

Deputatul a sugerat că reformele făcute până acum în acest domeniu nu au adus rezultate, astfel că e nevoie de o reformare radicală a sectorului.

Sondajele realizate în ultimii ani indică scăderea constantă a încrederii cetățenilor în justiție. Astfel, ultimul Barometru de Opinie Publică arată că aproape 60% dintre respondenți nu sunt siguri că dacă ei sau cineva dintre rudele lor ar ajunge în instanță, judecătorii ar adopta o hotărâre corectă. Respondenții mai consideră că justiția moldoveancă face discriminare, în special, în baza funcției ocupate sau a profesie și al nivelului economic.

Articole asemănătoare

Back to top button