fbpx

Deputații cehi au adoptat o rezoluţie care califică regimul Putin drept „terorist”

Camera inferioară a parlamentului ceh a aprobat marţi o rezoluţie care desemnează ”actualul regim din Rusia drept terorist” și condamnă atacurile asupra infrastructurii Ucrainei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

De asemenea, cehii refuză să recunoască anexarea de către Rusia a unor regiuni din sudul şi estul Ucrainei, transmite Reuters, citat de stirileprotv.ro.

Agenţia de presă CTK a relatat că 129 dintre cei 156 de deputaţi cehi prezenţi au sprijinit rezoluţia.

Preşedintele Radei (parlamentul ucrainean), Ruslan Stefanciuk, a mulţumit legislativului ceh după vot.

Republica Cehă este un susţinător puternic al Ucrainei în lupta acesteia contra invaziei ruse, începute în 24 februarie.

Votul din legislativul ceh a avut loc înainte ca o rachetă de fabricaţie rusă să cadă în estul Poloniei, ucigând două persoane. Aliaţi occidentali au declarat că investighează incidentul, dar că nu pot confirma că a fost vorba de o rachetă rezultată dintr-o salvă trasă de forţele ruse, potrivit Agerpres.

Ministerul Apărării rus a precizat că în incident nu au fost implicate arme ruseşti.

”Dacă Polonia confirmă că rachetele au lovit teritoriul său, aceasta ar fi o escaladare suplimentară din partea Rusiei. Stăm alături ferm de aliatul nostru din NATO şi UE”, a reacţionat premierul ceh Petr Fiala, a cărui ţară asigură în prezent preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

Articole asemănătoare

Back to top button