fbpx

Deputații au votat pentru interzicerea și sancționarea deconectărilor de la rețelele electrice

Deputații au susținut, în lectura finală, introducerea unor interdicții și sancționări pentru deconectarea deliberată a consumatorilor de la rețelele electrice.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Un proiect în acest sens a fost înaintat cu titlu de inițiativă legislativă de către un grup de deputați ai Fracțiunii PSRM.

Proiectul prevede introducerea unor modificări la Codul Contravențional în vederea sancționării deconectării instalațiilor de utilizare ale consumatorilor de la rețeaua electrică, pînă la momentul expirării unui termen de utilizare de 10 zile, calculat de la data recepționării confirmate în scris a preavizului de deconectare, expediat după neachitarea energiei electrice curente, emise și expediate către consumator, de către furnizorul de energie electrică.

Amenda va constitui de la 10 (500 lei) la 25 de unități convenționale (1250 de lei) aplicată persoanei fizice și de la 25 (1250 de lei) la 50 de unități convenționale (2500 de lei) aplicată persoanei cu funcție de răspundere. Amenda pentru persoanele juridice va constitui de la 50 (2500 de lei) la 100 de unități convenționale (5000 de lei).

Potrivit autorilor, introducerea interdicțiilor este necesară inclusiv pentru armonizarea cadrului legal. Mai mult decît atît, prezentul proiect este necesar pentru susținerea consumatorilor energiei electrice afectați de actuala criză provocată de COVID-19, care a generat deja scăderea veniturilor, or racordarea la energia electrică implică costuri suplimentare, se menționează în nota informativă la proiect.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button