fbpx

Cristian Rizea scapă de un an de închisoare

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a redus cu un an pedeapsa fostului deputat PSD Cristian Rizea pe motiv că a intervenit prescripţia pentru infracţiunea de spălare a banilor. Rizea – care a fugit din România la Chișinău după ce a fost condamnat în 2019, fiind extrădat în acest an – are acum de executat trei ani şi opt luni de închisoare pentru trafic de influenţă.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Luni, instanța supremă i-a admis lui Rizea contestația în anulare față de decizia definitivă de condamnare din 2019.

„Cu majoritate, admite contestaţia în anulare formulată de contestatorul Rizea Cristian împotriva deciziei penale nr. 62 din data de 18 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători (…). În baza art. 432 alin. (1) din Codul de procedură penală, desfiinţează, în parte, decizia penală nr. 62 din data de 18 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. 2648/1/2018, numai în ceea ce îl priveşte pe condamnatul Rizea Cristian şi doar sub aspectul omisiunii constatării prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea de spălare a banilor (….), şi rejudecând, în aceste limite, apelul declarat de apelantul inculpat Rizea Cristian împotriva sentinţei penale nr. 680 din data de 7 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 1291/1/2016”, se arată în minuta instanţei, conform News.ro.

Magistraţii au decis să descontopească pedeapsa rezultantă de patru ani şi opt luni de închisoare şi de doi ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

Instanţa a repus pedepsele în individualitatea lor, astfel: trei ani închisoare şi doi ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, pentru trafic de influenţă, trei ani închisoare şi doi ani pedeapsă complementară a interziceri unor drepturi, pentru spălare de bani şi doi ani de închisoare şi un an pedeapsă complementară a interzicerii unor drepturi pentru influenţarea declaraţiilor.

Deoarece a încetat procesul penal pentru infracţiunea de spălare a banilor ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, magistraţii au menţinut pedepsele aplicate pentru celelalte infracţiuni. Instanţa a contopit pedepsele, a aplicat-o pe cea mai grea, de trei ani de închisoare, la care a adăugat un spor de opt luni de închisoare. În final, Cristian Rizea trebuie să execute o pedeapsă de trei ani şi opt luni de închisoare, din care îi va fi scăzută perioada în care a stat până acum în închisoare (din 27 aprilie 2023).

Decizia instanţei este definitivă.

Fostul deputat Cristian Rizea a fost condamnat în martie 2019 la patru ani şi opt luni de închisoare într-un dosar de corupție. El a fugit în Republica Moldova pentru a scăpa de închisoare, fiind adus în țară în aprilie 2023.

În noiembrie 2020, fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon i-a retras cetățenia lui Cristian Rizea. ​Dodon susținea că nu el i-ar fi acordat cetățenia moldovenească fostului deputat PSD, că i-o va retrage și-l va extrăda în România. În aceeași zi, Poliția a anunțat că Rizea a fost reținut și audiat la Chișinău, iar în 4 noiembrie Ministerul român al Justiției anunța că a trimis o cerere autorităților din Republica Moldova pentru extrădarea fostului deputat Cristian Rizea. Pe 6 noiembrie 2020, Judecătoria Chișinău a emis mandat de arest pe numele fostului deputat PSD Cristian Rizea.

În februarie 2021, Cristian Rizea a fost eliberat pe motiv că a expirat termenul maxim de zile până la care o persoană poate fi reținută în Republica Moldova până să fie extradată.

În 31 martie 2021, Rizea a fost trimis în judecată de Procuratura din Republica Moldova, pentru fals în declarații comis la obținerea cetățeniei acestei țări, prin procedura de recunoaștere a cetățeniei, în anul 2017. Potrivit procurorilor, în cadrul acestei proceduri, în formularul completat, Rizea ar fi indicat date care nu corespund adevărului.

Articole asemănătoare

Back to top button