Comisia Europeană propune prelungirea cu un an a măsurii de liberalizare a comerțului dintre R. Moldova și UE
Comisia Europeană a propus, miercuri, 31 ianuarie, prelungirea cu un an a măsurii de liberalizare a comerțului dintre R. Moldova și Uniunea Europeană. Anunțul a fost făcut de europarlamentarul Siegfried Mureşan, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Astfel, taxele de import pentru șapte categorii de produse care fac obiectul cotelor tarifare – roșiile, usturoiul, strugurii de masă, merele, cireșele, prunele și sucul de struguri – ar putea rămâne suspendate până în iulie 2025.
„Vrem ca legăturile economice cu R. Moldova să crească cât mai mult, cât mai repede și vrem ca întreprinzătorii din Republica Moldova să beneficieze cât mai mult de pe urma apropierii de Uniunea Europeană”, a menționat Mureșan. Comisia Europeană a propus prelungirea cu un an a măsurii de liberalizare a comerțului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană
Europarlamentarul a menționat că multe produse din Republica Moldova, în special fructele și legumele, sunt apreciate pe piețele din întreaga Uniune Europeană. „Decizia de liberalizare, care permite Republicii Moldova să exporte aceste produse pe toată piața europeană, este cea corectă.”
„Noi, Parlamentul European, ne vom asigura că această măsură benefică pentru Republica Moldova intră în vigoare la timp, înainte de a expira actuala decizie de liberalizare, pe 24 iulie 2024”, a transmis Siegfried Mureșan.



