fbpx

Cine a fost Petr Cojocar, soldatul moldovean de 24 de ani, decedat în războiul din Ucraina

Informația despre decesul unui tânăr de 24 de ani, originar din Republica Moldova, în războiul din Ucraina, unde lupta de partea armatei ruse, a fost preluată de presă pe 23 mai. NM a discutat cu foștii săi pedagogi din Ceadîr-Lunga și a reușit să afle cine a fost Petr Cojocar și cum a nimerit acesta pe front.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Anunțul despre moartea lui Petr Cojocar a fost făcut de Universitatea Agrară din Breansk, pe 23 mai, pe pagina instituției din rețeaua rusă Vkontakte. În postare se relatează că tânărul era originar din Ceadîr-Lunga și a absolvit instituția de învățământ în 2018. Potrivit informației respective, Cojocar s-a înrolat în armata rusă cu contract și a murit „în timpul operațiunii speciale de pe teritoriul Ucrainei”, unde „a luptat cu bărbăție și eroism, fiind un luptător puternic”, scrie newsmaker.md.

„Părinții se mândreau că a plecat în Rusia”. Cine a fost Petr Cojocar, soldatul moldovean ajuns pe front în Ucraina

vk.com

NM a aflat că Petr Cojocar a învățat la Licerul V. Moșkov din Ceadîr-Lunga. Fosta sa dirigintă Larisa Guboglo ne-a relatat că Petr Cojocar a învățat acolo până în clasa a 10-a, după care s-a mutat în orașul Breansk din Rusia.

Petea era bun la suflet, vesel, era sufletul petrecerilor. Săritor la nevoie. După clasa a 10-a s-a mutat în Rusia, la Breansk. Acolo a absolvit universitatea, s-a înrolat în trupele de desant și ulterior a rămas cu contract”, a relatat Larisa Guboglo.

Aceasta a precizat că a păstrat legătură cu familia respectivă în tot acest timp. Pedagogul susține că Petr Cojocar s-a înrolat înainte de începerea acțiunilor militare în Ucraina.

Larisa Guboglo a confirmat că defunctul deținea cetățenia Rusiei, iar după absolvirea universității a fost recrutat în armată. Ulterior, a decis să rămână cu contract.

„Părinții se mândreau că a plecat în Rusia”. Cine a fost Petr Cojocar, soldatul moldovean ajuns pe front în Ucraina

gagauzinfo.md

În școală, Petr a fost un sportiv activ. De altfel, pe pagina sa de pe rețeaua rusă de socializare sunt fotografii cu un număr impresionant de trofee.

A fost un pugilist cu viitor. Antrenorii aveau mari speranțe pentru el. Iar părinții se mândreau că a plecat în Rusia, a absolvit acolo universitatea și a obținut totul de unul singur”, mai spune diriginta sa.

Anul trecut, acesta s-a căsătorit cu fost sa colegă de clasă, la fel, din Ceadîr-Lunga. Familia lui Petr Cojocar locuiește și acum în Găgăuzia.

„Părinții se mândreau că a plecat în Rusia”. Cine a fost Petr Cojocar, soldatul moldovean ajuns pe front în Ucraina

vk.com

„Părinții se mândreau că a plecat în Rusia”. Cine a fost Petr Cojocar, soldatul moldovean ajuns pe front în Ucraina

vk.com

Și o altă profesoară a lui Petr, care a insistat să rămână în anonimat, are doar cuvinte de laudă pentru Petr. Potrivit ei, tânărul era „un copil dezvoltat multilateral cu un simț acut al dreptății, foarte bine educat”. Aceasta a confirmat spusele colegei sale.

Pedagogii nu au discutat cu familia lui Petr după moartea acestuia. Mama sa se afla în Germania, ca să câștige bani.

Nu este clar dacă defunctul știa că este trimis în Ucraina la război. În presa independentă din Rusia au fost publicate în repetate rândul informații despre soldații ruși care credeau că participă la „exerciții militare”.

De menționat că soldații cu contract au libertatea juridică să refuze să îndeplinească ordinile militare. Într-un material publicat de BBC un soldat a relatat că, în armată, comandanții deseori îi duceau eroare, spunându-le că riscă pedepse penale dacă refuză să participe la război.

Articole asemănătoare

Back to top button