fbpx

Chișinăul a comentat declarațiile lui Peskov precum că „Rusia este pregătită să ajute locuitorii Transnistriei”

Biroul pentru Reintegrare i-a reamintit secretarului de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, că în Transnistria locuiesc cetățeni ai Republicii Moldova. Conform informațiilor furnizate de infotag, acest lucru a fost declarat de principalul consultant al Biroului pentru Politici de Reintegrare, Mariana Sarî.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Comentând declarațiile lui Peskov precum că „Rusia este pregătită să ajute locuitorii Transnistriei”, ea a remarcat că „locuitorii Transnistriei sunt, în primul rând, cetățeni ai Republicii Moldova”.

„Moldova susține soluționarea pașnică a tuturor problemelor legate de problema transnistreană prin dialog. În această regiune locuiesc peste 357.000 de cetățeni ai Republicii Moldova, care, chiar dacă au și cetățenie a altor state, rămân în primul rând cetățenii noștri. Prin urmare, autoritățile moldovenești vor face tot posibilul pentru a proteja acești oameni de război, precum și de problemele sociale și economice. Vom colabora cu partenerii noștri internaționali pentru a elimina treptat toate problemele care persistă în regiune – de la cele economice la problemele legate de drepturile omului”, a declarat Sarî.

Peskov a declarat miercuri, 6 martie, că „Rusia este deschisă să ajute Transnistria”. Acesta a comentat solicitarea administrației Transnistriei, care a cerut Moscovei ”să protejeze regiunea de presiunea coordonată asupra economiei transnistrene din partea guvernului RM”.

Articole asemănătoare

Back to top button