fbpx

Ce se va întâmpla cu angajații și studenții USEFS după fuzionare

Universitatea de Educație Fizică și Sport va avea statut de Institut în cadrul Universității de Stat din Moldova, după fuzionarea celor două instituții. Noua structură va beneficia de autonomie largă și va include toate cele trei facultăți ale USEFS – Kinetoterapie, Educație Fizică și Sport și Științe ale Securității. Restructurarea instituției a fost discutată miercuri, 3 decembrie, în cadrul unei întrevederi a ministrului Dan Perciun cu rectorul USM Igor Șarov și rectorul USEFS Viorel Dorgan.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Dan Perciun a menționat că toți salariații USEFS vor fi transferați la USM, iar studenții înmatriculați la programele de studii superioare de licență, master și doctorat își vor continua studiile la aceleași programe și cu taxele de studii stabilite în anul precedent. Procesul educațional va continua în campusul existent.

Decizia privind fuzionarea USEFS cu USM a fost adoptată de Guvern pe data de 27 decembrie 2023, având scopul de a consolida situația financiară a USEFS în condițiile reducerii, în ultimii trei ani, a numărului total de studenți cu aproximativ 15%.

„Noul statut al USEFS va consolida capacitățile instituției și o va ajuta să își depășească problemele și va spori credibilitatea în rândul partenerilor externi”, susține ministrul Dan Perciun.

Pe fundalul evoluțiilor negative a numărului de studenți, USEFS s-a confruntat în 2023 cu probleme financiare considerabile, deficitul financiar de circa 6 milioane de lei fiind acoperit de Ministerul Educației și Cercetării.

Pentru a susține sectorul de educație fizică și sport, ministerul va investi 10 milioane de lei în infrastructura fostei USEFS. Totodată, statul va contracta de la instituție servicii de formare continuă pentru antrenori și profesori de educație fizică și sport.

Articole asemănătoare

Back to top button