fbpx

Ce s-a întâmplat cu patru milioane de oameni care au băut alcool zi de zi, timp de trei ani: Schimbările care au avut loc

Consumul de alcool excesiv este în creștere în întreaga lume, spun cercetătorii. Și nu doar în rândul tinerilor, ci și a adulților. Ce s-a întâmplat cu 4 milioane de oameni care au băut alcool zi de zi, timp de trei ani. Concluziile oamenilor de știință, publicate luni, 6 februarie, în revista JAMA Network Open.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Ce dezvăluie un nou studiu despre consumul de alcool și demență

Un studiu publicat luni, 6 februarie, în revista JAMA Network Open dezvăluie concluziile neașteptate ale oamenilor de știință privind consumul de alcool. Cercetătorii au analizat evoluția medicală a 4 milioane de oameni din Coreea de Sud, care au consumat băuturi alcoolice timp de trei ani. Situația lor medicală a fost evaluată pe baza dosarelor înregistrate în sistemul instituțiilor de sănătate din regiune, scrie Playtech.

Cercetătorii au analizat cantitatea de alcool consumată de sud-coreeni în raport cu riscul de expunere la anumite boli. Oamenii au fost clasificați în trei grupe, în funcție de cât de multe băuturi alcoolice au consumat, astfel:

Au fost analizate dosarele medicale din perioada 2009-2011. Ulterior, situația medicală a persoanelor supuse studiilor a fost comparată cu datele înregistrate în anul 2018. Concluziile oamenilor de știință sunt pozitive, dar și negative. Persoanele care au băut un pahar de alcool pe zi, timp de trei ani, au prezentat un risc cu 21% mai mic de a deveni susceptibile de demență, în comparație cu cele care nu au băut niciodată alcool, au arătat specialiștii.

Ce s-a întâmplat cu 4 milioane de oameni care au băut alcool zi de zi

Oamenii de știință au vești bune și pentru cei care consumă două băuturi pe zi. Potrivit studiului citat, pacienții cu pricina au prezentat un risc de dezvoltare de demență mai mic cu 17%.

Atenție, însă! Asta nu înseamnă că trebuie să dai fuga la raionul cu băuturi alcoolice. Iată ce s-a întâmplat cu oamenii care au băut alcool în mod excesiv! Pe măsură ce consumul de alcool crește, consecințele sunt din ce în ce mai negative. Persoanele care au băut zilnic trei sau mai multe băuturi alcoolice au prezentat un risc cu 8% mai mare de a dezvolta demență.

În cazul celor care au redus consumul ridicat de alcool la un nivel moderat, riscul de confruntare cu demență a scăzut cu 8%. Au fost remarcate schimbări și cu privire la boala Alzheimer. Probabilitatea de a fi diagnosticați cu această afecțiune a scăzut cu 12% în cazul persoanelor care au redus cantitatea de alcool.

Trebuie precizat că, de-a lungul timpului, s-a demonstrat că alcoolul poate fi un factor de risc pentru dezvoltarea cancerului de sân și a altor tipuri de cancer. Consumul excesiv de băuturi alcoolice poate conduce la probleme digestive, de inimă, ficat și poate provoca inclusiv accident vascular cerebral.

Articole asemănătoare

Back to top button