fbpx

Caz îngrozitor la Glodeni. O tânără a născut acasă, iar apoi și-ar fi aruncat bebelușul în toaleta din ogradă

O tânără din raionul Glodeni a născut acasă, iar apoi și-ar fi aruncat bebelușul în toaleta din ogradă. Femeia le-a mărturisit oamenilor legii că pruncul nu ar fi dat semne de viață după naștere.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Eugenia Molceanov, ofițera de presă a Inspectoratului local de Poliție, ne-a comunicat că oamenii legii au fost alertați astăzi, 9 aprilie. Informația a parvenit de la cadrele medicale care lucrează în localitatea unde locuiește tânăra.

La fața locului s-a deplasat grupa operativă. Polițiștii au stabilit că, fiind gravidă, ea se afla la evidența specialiștilor. Pe 6 aprilie, în jurul orei 03:30, tânăra a simțit ruperea apelor și a mers la toaleta din curte. Acolo, femeia și-a dat seama că survine nașterea, a adus pe lume bebelușul, însă, potrivit ei, acesta nu respira. Așadar, tânăra ar fi aruncat pruncul în veceu. Ulterior, în seara de 7 aprilie, ea s-a adresat la asistenta medicală din localitate.

Examinând toaleta din gospodăria unde locuia femeia, polițiștii au descoperit cadavrul unei fetițe. Corpul neînsuflețit al micuței a fost remis la expertiza medico-legală, pentru a fi stabilită cauza exactă a decesului. În același timp, ofițerii au pornit un proces penal și urmează să stabilească toate circumstanțele cazului.

Articole asemănătoare

Back to top button