fbpx

Căutau chirie și loc de muncă, dar au ajuns să fie exploatate sexual în locuința unui bărbat. Drama a două adolescente care au venit la Chișinău

Procuratura Generală anunță condamnarea unui bărbat din capitală la 15 ani și 6 luni de închisoare pentru recrutarea și adăpostirea a două adolescente în scop de exploatare sexuală, activitate care-i genera acestuia profit financiar.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Faptele investigate de procurori au avut loc în anul 2017. Victimele aveau vârstele de 15 și, respectiv, 16 ani și aveau o situație financiară complicată. Una dintre fete este orfană. Bărbatul le-a adăpostit în apartamentul în care locuia, din motiv că acestea erau în căutarea unei locuințe pe care să o poată închiria la un preț mai mic.

Așa cum nu aveau oferte de muncă în acea perioadă, inculpatul le-a implicat în practicarea prostituției. Atunci când adolescentele nu vroiau să întrețină relații sexuale ori să consume alcool, acesta le agresa verbal și fizic.

Fetele lucrau pe timp de noapte și deserveau câte trei clienți, obținând din această activitate câte 300 de lei. Taxa pe care o plătea un client, însă, era de 800 lei pe oră, iar banii îi primea inculpatul. Clienții apelau la serviciile acestora după ce consultau diverse pagini electronice pe care inculpatul publica anunțurile și le aducea pe victime cu taxiul la fiecare client.

După o perioadă de patru luni de exploatare sexuală, una din adolescente a depus plângere la autorități, iar bărbatul a fost reținut și plasat în arest, la solicitarea procurorilor. Acesta nu și-a recunoscut vina și a comunicat că lucra în construcție, iar seara cu acestea ieșea în oraș, dar nu le exploata sexual.

În acest sens, procurorii s-au confruntat cu repetate contestări în instanța de judecată din partea acestuia, însă audierile lui și ale victimelor, declarațiile martorilor și multe alte elemente ale materialului probatoriu au dus la condamnarea acestuia de către Curtea de Apel Chișinău. După decizia judecătorilor, bărbatul a fost escortat direct în penitenciar.

Articole asemănătoare

Back to top button