fbpx

Cadavrul unui bărbat, descoperit într-un apartament de la Botanica. Vecinii au simțit miros specific

Un cadavru a fost descoperit pe 25 iulie într-un apartament din sectorul Botanica al capitalei. Vecinii au alertat Poliția după ce au simțit miros specific, iar proprietarul locuinței nu a deschis ușa.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

La fața locului, forțele de ordine au solicitat intervenția angajaților IGSU, pentru a pătrunde în interior, în apartament fiind depistat cadavrul proprietarului. La examinarea cadavrului de către medicul legist, în regiunea cutiei toracice au fost depistate patru plăgi care au provocat decesul bărbatului.

Ofițerii au stabilit că în locuință a avut loc un conflict între stăpân și o persoană necunoscută, care a degenerat în bătaie. În urma măsurilor de investigație întreprinse a fost identificat bănuitul, în vârstă de 45 de ani. El și-a recunoscut vina și le-a povestit oamenilor legii că a consumat băuturi alcoolice împreună cu victima, iar după ce s-a certat cu aceasta, ar fi lovit-o de câteva ori cu un cuțit.

Individul a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Dacă vina îi va fi demonstrată în instanță, el riscă până la 15 ani de pușcărie.

Articole asemănătoare

Back to top button